Adresa str. 1 Mai, nr. 10, mun. Dej, jud. Cluj
Telefon +4 0264 211604
E-mail andrei_muresanu_dej@yahoo.com

Introducere

Colegiul National "Andrei Muresanu" Dej este o personalitate istorica a invatamantului de la confluenta celor doua somesuri si a aparut ca o necesitate de educatie pentru tinerii din aceasta zona la sfarsitul secolului al XIX-lea, respectiv 1897.

De atunci si pana in prezent aici si-a desavarsit studiile zeci de mii de elevi, majoritatea urmand studiile universitare, multi ajungand personalitati ale stiintei si culturii romanesti, altii afirmandu-se in universitati din tara si strainatate.

Colectivul didactic al scolii noastre este alcatuit din profesori foarte bine pregatiti, multi fiind elevi ai acestei institutii, formandu-se in cariera sub indrumarea celor cu experienta bogata, fapt ce se regaseste in rezultatele elevilor la admiterea din facultati si olimpiadele scolare.

Elevii scolii noastre au obtinut in anul 2002-2003, 97 de premii si mentiuni la fazele judetene si nationale ale olimpiadelor scolare, in anul 2003-2004, un numar de 110 de premii si mentiuni, in anul 2004-2005, un numar de 114 de premii si mentiuni, in anul 2005-2006 un numar de 117 premii si mentiuni, in anul 2006-2007 un numar de 92 premii si mentiuni, iar in anul 2007-2008 un numar de 94 premii si mentiuni, la faza nationala un premiu I, 2 premii III, 5 mentiuni, iar elevul Rimovecz Daniel premiul II la Balcaniada de matematica fiind cooptat in lotul national de 6 elevi; eleva Boldor Gabriela -doua participari internationale la Sulmona si Arpium in Italia.

De asemenea multi elevi din clasele XI-XII, sunt admisi la facultatile de fizica, chimie a U.B.B. Cluj, in urma unor concursuri de selectie.

In ultimii ani elevii nostri au participat la concursuri interjudetene de matematica si informatica, sesiuni de referate si comunicari stiintifice, intorcandu-se acasa cu multe premii si aprecieri din partea organizatorilor.

La examenul de bacalaureat procentul de promovare a fost in ultimul an scolar de 99,9 %, iar la TN de 100 %, rezultate credem noi, convingatoare.

Elevii sprijiniti de profesori au organizat excursii in tara si in strainatate precum Franta, Italia, Cehia, Slovacia, Austria, Germania, Spania, Grecia, Turcia, Bulgaria.

De asemenea scoala este cuprinsa in programe europene: Comenius si un program al Universitatilor tehnice din 5 tari.

Revista colegiului - "Liceenii", premiata de mai multe ori la concursurile judetene si nationale, da posibilitatea elevilor sa-si exprime parerile, gandurile lor si sa se exerseze in tainele jurnalisticii.

Trupa de teatru INTERMEZZO a obtinut premiul I si trofeul ORPHEUS la Festivalul National de Teatru pentru Licee, Iasi 2005, efectuand un turneu in luna aprilie 2006, un turneu de mare succes in FRANTA.

Redactia revistei coordoneaza "Anuarul", numarandu-ne printre putinele scoli din tara cu preocupari de acest gen.

Colegiul National "Andrei Muresanu" dispune de 30 de sali de clasa, amenajate in doua corpuri de cladiri, 5 laboratoare de informatica, cu o dotare excelenta, un laborator de biologie + muzeu de biologie, 2 laboratoare de fizica, 2 laboratoare de chimie; cabinete: limba romana, geografie, istorie, matematica, o sala de sport si baza sportiva in aer liber.

Studiul individual poate fi desavarsit intr-o biblioteca cu 45.000 de volume, o biblioteca in limba franceza cu 8.000 de volume si o bilbioteca in limba engleza cu 14.000 de volume.

Colegiul dispune de un internat si o cantina de 100 de locuri, unde pot servi masa si elevii care nu locuiesc in internat.

In scoala noastra functioneaza Facultatea de Fizica, specializarea Fizica Mediului, extensia Dej, a U.B.B. Cluj.

Reteaua de calculatoare din cele 2 cladiri este conectata la INTERNET si la o antena parabolica ce mareste viteza fluxului de informatie, elevii putand sa utilizeze baza materiala si dupa ore, sub indrumarea profesorilor de informatica.

Sportul nu este neglijat, echipele colegiului participand la competitii de baschet, volei, fotbal, sah, tenis de masa si cross.

Aprofundarea cunostintelor se face printr-un pachet de discipline optionale, ales cu grija de catre elevi, parinti si profesori, randamentul scolar fiind in crestere.

Oferta extracurriculara este diversificata, elevii optand pentru ceea ce ei cred ca este mai atractiv si li se potriveste mai bine intereselor lor.

Pentru cei care vor opta sa-si urmeze cursurile la Colegiul National "Andrei Muresanu" Dej, noi le oferim o educatie aleasa, o baza materiala foarte buna, profesori de calitate, o traditie care impune respect si efort sustinut in numele inaintasilor si o pregatire temeinica in vederea sustinerii examenelor nationale.

Portile acestei scoli va sunt deschise! Noi va asteptam si va dorim succes la examene!
 

Prof. Axinte Bob,

Directorul colegiului

Nume de utilizator
Parola